VISURI COSMICE

În seri de veri senine, pe-un câmp întunecat,
Când stau lungit în iarbă, păzit de licurici,
Prăpastia cerească privesc înfiorat
Și-ncet îmi urcă gândul spre lumi de stele mici...

Rostogolit prin raze de aur și de-argint,
Mă pierd în veșnicia de nimburi siderale;
Mi-s gândurile arse de astre-n labirint
Ce se prefac în cioburi și-n aripi abisale.

Pribeag, prin crisalide de lumi în devenire,
Prin curgerea lividă de fluxuri renăscând,
Plutesc printre himere prin marea strălucire
Consolidând tăcerea din aerul plăpând.

Revin apoi în taină, sfârșindu-mi reveria:
Un punct mă simt atuncea în spațiul meu defunct,
Un punct devine Terra, un punct e Galaxia
Și-ntregul Univers devine-n mine-un Punct !