Ca tot omul, am Icoană,
Pusă-n cea mai scumpă ramă,
Orice gînd la ea mă cheamă,
Primul grai și ultim: Mamă;
Lîngă Tata, doi părinți,
Fac perechea mea de Sfinți.

La Lumina mea sfințită,
Pusă-n rama aurită,
Într-o vreme, negîndită,
Se-alipește-o grea ispită
Pentru viața împlinită,
Ca pereche: o Iubită !

Timpul mi-a adus și mie,
Cum se-ntîmplă-oricui să fie,
De pe deal sau din cîmpie,
O icoană mereu vie,
Zilnic dîndu-ți bucurie,
Chiar perechea ta: Soție !

Împreună-n viața mică,
Noi icoane se-nfiripă,
Ca să ducă, la adică,
În mișcarea infinită,
Noi perechi de viață și că
N-om pieri, prin Fiu și Fiică !
8 martie 99 e.d./ 2016