Da ce ești tu, copilăria de-mi ucizi degeaba,
Da cine ești, de-mi tăvălești o babă oarba,
Cutezi să îmi arunci cravata mea de pionier,
Să-mi terfelești simțiri curate de copil de cartier.

Da ce te crezi, de te agăți de șnur din gât unde e cheia,
Ce a greșit copil ce cu perlan o haină de păpușă sapunea
Cu pif și mentosană, rahan și piticot, întrețineam o epocă?
Un ci-co și o caramea și droaie de copii ferice, chiar o evocă?

Da ce-mi tot pui în cârcă, și vinovat mă faci din start,
Iubeam amici, nedespărțiți la greu, ce împingeau un cart,
În ochii priveam unul la altul, rușine nu era să ne vorbim,
Copilărie strânși în brațe de-avatea ascunselea, legitim.

Te uiți la mine, la copilaș ce scânteia, da nu o și citea,
Privești la mine cu reproș, când un polar și o gumela îmi plăcea,
Află că adoram cravata roșie de pionier, cămașa apretată,
Află că îmi iubeam o țară, ostași de prichindei cu cordeluță.

Da ce blamezi un almanah, pătat cu brifcor sub o pită unsă,
Da ce privești murdar curați cu sosetuțe albe, un guleraș și tresă,
Cutezi să dai cu Mihaela, strivești o Eugenia și scuipi un turbo,
Nu încerca s-o strici, nu cuteza s-arunci copilăria, nu-i placebo.

Te porți cu mine rău, biet copilaș ce a iubit si joaca și lectura,
Și-mi spui că mi-a fost rău, că-s avortat, și am trăit și incultura,
Cum să mă simt când sentimente de copil distrugi, renegi,
Mă mângâi de parcă aș fi adoptat de voi, parcă-ți fi regi.

Ascultă bine, nu-mi pasă ce jocuri din copilărie ai acum,
Dar nu emite și nu acuza atâta suflet de copil, si orișicum,
Nici tu nu vrei să spună peste vreo trei decenii, un ratat,
Că azi ești un copil din flori, eșec de epocă, și necurat.