făcând ceva din lut
tu îl imiți inconștient pe creator olarule
însă în final arta ta
e să confecționezi o formă din materie
oricâtă trudă și talent ai pune
creația-ți rămâne doar un meșteșug
o formă goală
în care se păstrează mirul
ori se-aruncă gunoi și mortăciune

chiar de nu pare la fel de divin actul său
sculptorul “vede” forma în materie
o mângâie cu inima lui de îndrăgostit
și-o dezgolește o dezgroapă
prin ea pune materia să vorbească
să semnifice însuflețind-o
de parcă el ar fi zeul
ce-și suflă duhul asupra ei
ca pe-o trezire la viață

la fel și eu
ce-mi torn durerea în tipare verbale
rămân un simplu meșteșugar
nu voi ști niciodată cine sunt
poezia devine artă doar atunci
când lacrima preschimbată-n metaforă
sculptează în sufletul cititorului
și infinitul de cuvinte
se-adună formă care pulsează
povestind despre marele anonim