luați împreună suntem doi frumoși
două cești de cafea își răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearșafuri
cu cât ne știm mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puțin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoașterii dorințele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
semințele par niște păsări împrăștiate
nu mai știu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ți amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
așternutul pe care mă așezi
tot ce ating și vrei să rămână neatins
când vorbele nu-și pierd valoarea
se întorc în noi ca niște cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaștem și
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi