ca într-o liniște havuzul rostirii clamează cuvinte
în lupta cărnurilor eram siamezi lipiți de topirea pielii
intram unul într-altul cu prețul stingerii rațiunii
ne mâncam șoaptele incendiate, pietrificate de ni se ciobeau dinții
urcam pe Sisif pe munte cu toată nelumina din stâncă
râul sângelui nostru micșora setea demonilor casnici
libertatea stătea călare pe sticlă cu vin de ne înecam simțurile în toamnă
ridul nebuniei se înflăcărase pe chipurile noastre
etern suiam în grijile zilei de ieri
dăduseră lalele, strigau din corola lor frumusețe

beat de un sentiment obscur îți umblam prin odăile inimii
dărâm pereții sinelui tău să fac o singură odaie de primit refugiații
fugiți din calea luptelor dintre gânduri potrivnice sufletelor lor
se deschideau în fața ochilor noștri ca o corolă sub soare
fragmente de întuneric ne îndoliau sinele
tăcerea o plăteam în rate
și muream, muream, muream