ÃŽn noapte nu se-aude cum bate nici un clopot,
Pe cerul fără margini nu licără vreo stea,
Doar vîntul suflă-n geamuri și șuieră în hohot
De plîns sau bucurie- n-ai să-nțelegi, de-ai vrea.

Zburînd sub astrul nopții, ieșind la vînătoare,
Pe-o mătură în goană, în tihnă fluierînd,
Cu diavolul alături se plimbă-o vrăjitoare,
Băgînd în noapte groază și somnul tău furînd.

Urît pădurea geme, deși nu-i vreo suflare-
Chitic, ascunse toate, tac molcom vietăți,
Și nimeni nu-ndrăznește nici capul său să-l scoale:
În scorburi și-ascunzișuri se simt ca în cetăți.

În inima pădurii se-ntinde o poiană
Și-un foc arzînd se vede și-n jurul lui dansînd
Strigoi și vrăjitoare, vampiri zburînd în goană
Și alte bestii care le ține-acest pămînt.

Infernu-ntreg petrece lăsînd în urmă groază
În noaptea cea mai neagră, în noaptea de sabat.
Și inima ta geme, și plînsul fredonează,
Căci sufletul tău simte căderea în păcat.

De vină-i vrăjitoarea cu plete roși ca focul,
Cu ochii de smarald și trup de catifea.
Ea farmecă în rug și-n a ei mîini ghiocul
Se crapă de blesteme în foi de tinichea.

Și-a sale vorbe zboară și toarnă-n al tău cuget
Doar lapte, miere dulce în loc de-amar venin.
Iar inima ta zboară în slăvi, c-apoi cu muget
Să cadă în infern, în focuri și suspin.

Și vai de al tău suflet de rătăcești prin noapte!
Ai să-nțelegi că totul nu e așa cum crezi-
Ce vezi sunt doar iluzii ce se destrmă-n șoapte,
Atunci cînd te-a prins mreaja ochilor ei verzi.