odată ce înțepăturile pișcă celulele existenței
îi perforează pleura
când epiderma-i bine tăbăcită
doar se inflamează
antidotul se soarbe picătură cu picătură
dintr-o perfuzie de liniște
cu infuzie de poezie și o supradoză de indiferență
exact ca atunci când îți revendici uitările
și-ți amorsezi sentimentele cu un strat de substanță
sacrosaturată
nu cumva să produci ulcerații
implicând sufletul
în adenopatii simulacre
dacă te refugiezi înăuntrul nucleului
forța de respingere
va produce demagogii intemperiilor
expulzându-le pe rând
pe centură
peste întuneric se calcă cu atenție
deosebindu-l de fumul de țigară sau al gloanțelor
un fel de pod
pe care dorințele împletite cu sentimente
trec în aduceri aminte
uneori forează breșe în destin
exploziile străbat timpul
cu clipele de atunci
cel mai tare mă exasperează
precizia aritmetică
cu care se bătătoresc anotimpurile
din ecuație reușesc să elimin câteva momente
un fel de răsad
necesar pentru plantația de vise
țin de cald
în nopțile când tot aștept să se termine aceste războaie
întâmplătoare
începute de nevrozele vrute ori nevrute

aș putea merge pe stradă
surâzând trecătorilor
voind să rup și pentru ei răsaduri
din care să crească atâta liniște
încât vorbele
nevrozele
gloanțele
și ticăitul acesta ritmat care duce
să capete imunitate
la orice ispitire

2 aprilie 2016