când taci
dorul meu devine scutierul tăcerii tale
flutură steaguri albe
în războaiele cu tine
cu ceilalți
cu umbrele tale
nu există armistiții
nu există învingători
doar un cântec de mierlă
într-o amintire spânzurată de ramuri
în semn de pace
doar culori
care nu mai acoperă nici un trup
doar un drum
care nu duce nicăieri

în războiul cu tăcerea ta nu există lumină
dorul meu devine umbra tăcerii tale
bântuindu-mi prin suflet
o casă plină de oglinzi în care
esti când nu ești

și brusc nu mai știu cum să te iubesc
când e pace
nu mai știu cum să-ți spun noapte bună
nu mai reușesc să-mi iau rămas bun
deschizând pur și simplu
o altă fereastră
spre mâine