mărturisesc privirii
sunt un evadat
din vitralii
cu spații virgine refuz să mai colorez
case obeze

mi-am smuls demult
venele
din tencuială
zidurile
și-au topit asperitățile în lava
ochilor mei
din voluptăți caste
apele cerului au primit toți afluenții
cărămizilor
în care lumea m-a respirat
mult după facerea și desfacerea mea
din toate

doar pădurile
au păstrat o picătură de verde
din sângele meu

rădăcinile
au eliberat izvoarele
orașele au devenit păsări fluide înecurile
o formă de-a experimenta
zborul
după ce ți-ai topit oasele
și penele
au terminat de absorbit galaxiile

doar tocurile ușilor
mai au de pulsat câteva intrări clandestine
în atrii

prima explozie din pleoape
mă expulzează
din rugul orașului

de pe aripi scutură spițele timpului
lebăda
în arcuș de tăcere sonorizează

ultimul cântec