viața uneori e creață
se lipește câinește de tine și îți cere să o mângâi
la frontiera maidanului trenurile fluieră
pentru trezirea celor loviți de singurătate și dor de ducă
a celor pentru care o petală de cais e o corăbioară
în care încape doar lacrima copilărește plânsă
pentru domesticirea lui Dumnezeu din sufletele cuminți

însă viața e creață și nu se îndură
la fel cu creierul unui geniu la microscop
are multe circumvoluțiuni și arie extinsă
fiecare stradă din mahala are un nume sfânt
unde miroase a mici și a bere miroase și a tămâie
iluzioniștii joacă numere tari și fac să dispară
constelațiile vecine
le îngroapă peste capetele tuturor
între catrințe și fuste plisate

se lasă ceața oamenilor muriți pentru ce e sfânt
a celor care nu pricep nesupunerea taurului
obligat să lupte
cu coarnele însângerate
se urcă pe cer luna tot mai grea galbenă sau roșie
creață pe margine și ea ca o custură veche