oamenii care se așază în noi
mă sperie
eu sunt copilul care încă se miră de câte o floare
de câte o frunză așezată altfel pe câte un ram în care-mi agăț speranțele mai aproape de cer
doar un gând să mi se aștearnă tobogan
ori un leagăn
între două stele
îmi fac inel din soare
și mă pierd în iarbă
în valuri
doar delfinii știu să-mi vorbească
și doar luna-mi e pernă
prinde-mă-ntre două scoici
și mă voi preface-n melc
nu
nu voi scoate coarne
voi aduce sunetul mării
și nisipul
cât mai aproape de țărm