Privesc cum toamna râde, topită în culori
Mă uit în ochii ei și mă robesc fiori.
O toamnă, tu-mi ești lumea, o lume parfumată!
Un tărâm al iubirii, noiembrie se-arată...

Și iată tu nemărginitule, în transă înlănțuit, privesi,
Purtat de frigul blând,
Pământul până-n crăpături cerești,
În alor îngeri gând.

Până în focuri roșii, flăcări mistuitoare,
Tu îmi ești toate-acestea, ființă roditoare.
Sunt copleșit de-ata iubire, de-ata mirifică prezență,
În ritmul ploii ne iubim cu sufletul, căci trupul e-nabsență
Și ploaia face dragoste cu pielea-ați ca de înger,
Atingerea fierbinte, sărutul tău e-un fulger.