să fim mai aproape
îmi cereai apăsat tot mai aproape
pe coastele mele să-ți ridic biserică
de trei ori pe zi
să țin slujbă de iertare a păcatelor
la toate răscrucile cărnii

sunt goală în palma trudită a efemerului mușcată
de toate rănirile ierbii
și-ale pământului

ispitele să mă urzice până la dizlocarea vertebrelor
se topesc sori în epiderma fiecărei vibrații
până-i țâșnește morții
sudoarea
din brațele ca niște ventuze

după ce ți-am îmbrăcat toate atingerile
până la capătul nopții
și-al zilelor decapitate de arșița cuvintelor
m-am întrebat
din care izvoare mă beau zorii
de cresc precum coca vieții pusă la dospit
în cuptoarele sângelui

văpăi saturate de nove sărută buza cupei

amprentele noastre florale
degajă miros de busuioc și ambră
când își izbesc depărtările
cu pocnet sec

graalul pupilei clocotește de curcubeie

numai poeții știu să-și risipească veșnicia
boem și tandru
precum un greier agățat de-un corn de inorog
pe o noapte înlunată

slova de aur desfide gura pecetluită a morții

ziua adevărată în os celest
ei o descuie prin fumul rugului în care pier
înviere în roșu pur