spune un orb: "încă văd lucruri, cuvinte rătăcite în păduri de făclii
țipătul moderat al tăcerii frunzelor de nufăr înainte de moarte
liniștea relațională a turnurilor de fildeș
scăldate de un țărm interzis
și de proxima lor... realitate

oamenii nu mai știu să se bucure de cerul promis
de frumos, de ludic, de spiritul culorilor vii
stranii și neidentificate

poftiți la festin!
sunt un mare fan omonim al măștilor fără chip
ondulate, cu urme adecvate de triplu salt mortal
fără plasă, cabrate
o singură formă de poezie posibilă
într-un mediu urban clandestin, neînțeleasă
prea văruită în albul sublim peste tenul pătat de pistrui
al vertebrelor de fundal, ca un văl de mireasă

luați, mâncați!
totul se poate juca pe furate
am să revin de-o mie de ori
cu aceeași tușă de alb și-un destin
chiar dacă mâine
vei purta rochia ta preferată cu maci argintii
păpușa de cârpă înnodată, vechi simfonii
impresia falsă că după război
misticii orbi vor umple cu gloanțe de plumb
păduri și făclii, țipătul tăcut al frunzelor vii
și culoarea lor... parfumată"

îl vedeam din profil
în spatele celui mai apropiat paravan
o figură de stil, o idilică formă carnivoră
de umbră și fulger

avea surâsul plăpând, fericit
străpuns de un roșu tițian și un înger