Se aude din refugiul gării
Un clinchet șters
Al monedelor împușcate de timpuri
Prin ochii marilor tabele.
Unde te-am găsit prima oară
Or fi acum câini ce latră cu arama pe față
La șinele neiertătoare în fața trenurilor care
Despart și se despart.
Unui sărut nu-i trebuie rugăciune
Ca să se transpună într-o altă lume
El este însuși semnalul prin care
Noi
Îndrăgostiții din gări și parcuri
Anunțăm plecarea trenului spre o destinație de negăsit
Unde câte un Orfeu orb se joacă de-a v-ați ascunselea
Cu sufletul iubitei pierdute.
Noi privim distrați
Și ne turnăm unul celuilalt ceai
Ca în zilele când frunzele purtau în ele
Numai sângele unuia din noi
Conducându-ne prin el la ceea ce acum am ajuns
Să fim împreună
Călători ai unui timp pierdut
Pe care-l căutăm cu flori de soc
Și atingeri de pânză abia țesută.