un bărbat cu o sută de vieți aruncate în spate
și o singură fereastră închisă din cauze naturale
probabil fiecare poartă mănușile potrivite
pentru conversația potrivită
într-un moment potrivit
însă probabil și cu poate sunt doar cuvinte pod
pentru cei care habar nu au cum să iasă din ei
și să se elucideze
prin urmare începi să fluturi lucruri văduve
să vezi herghelii de cai în zece mii de feluri
să râzi de aproape prăpastia
și să mărșăluiești spre casa de nebuni
cu un dumnezeu mare
în mână

dar cei șapte ochi superbi ai zmeului vin să te urmărească
când te așezi să îmbătrânești
cele șapte guri ale zmeului vin să te sărute pe frunte
ca să îți potolească frica
cele șapte urechi ale zmeului vin să te audă
cum îți cerți dumnezeul prinzonier din mână
și tot așa până la cele șapte bătăi din palme
șapte clopote care te anunță
că ești felul doi la cină