cînd în cele din urmă îți dai seama despre ce e vorba
cînd devine foarte clar cum funcționează șmecheria – că, vrei, nu vrei,
nici aici nu merge fără o șmecherie
totul urmează o schemă
pe care, evident, numai eu n-o știam – asta, să zicem, e vina mea –
cînd aproape ți se pare că nu mai are nici un
rost să-ți bați capul să le demonstrezi că așa și că pe dincolo
ei fiind, desigur, prea ocupați cu topurile lor, top
trei, top zece, top cel mai, cea mai, 2012, 2013
adică prea ocupați să ne facă nouă urechile să vomite, vorba cuiva
cînd îți dai seama că scîrba pe care ți-o provoacă
nu poate fi mai mare de atît
cînd, pe lîngă toate astea, te mai acuză că n-ai forță, sau
că ai, dar că nu-i toată a ta, că e împrumutată – bine că nu zic furată –
de la niște bătrînei simpatici, dar morți.
cînd scîrba ajunge, totuși, mai mare de-atît
ei, atunci? ce faci atunci, că n-o poți ține înăuntru?

în momentul acela, adică
în momentul acesta
îmi ridic ochii din cărțile lor răpănoase
îmi ridic mîinile dintre poemele lor răpciugoase
mă ridic, îmi așez picioarele pe poezia lor
și strig cu toată forța:

Ridică-te, Marius! Ridică-te, Mircea!