Culori de păcat se admiră-n uman
cu rânjet sinistru...

Întunericul mi se-nghesuie cu tact
sorbindu-mi sâsâit sufletul surpat
de uzură...

Cu glas dulceag
de miere și fiere amestecat în gri
privirea ispitei
înfige subtilul greșelii
în spinii plini ai analizei cu lupa...
Otrava ei îmi curge
sângeriu, sălbatic, suspinat
până la regret,
cicatrizându-mi remușcarea
cu moneda mormântului...

Privesc în mine,
scormonesc disperată
pământul ultimei celule de carne
neroasă de dinții păcatelor

și găsesc

îmbrățișarea lui,
balsamul-antidot,
iertarea iubirii ce o privesc jinduit
cu carnea mea sfârtecată până la
inocenta copilului meu,
strălucită de brațele Lui Dumnezeu.

Îți mulțumesc, Doamne!