Aprind o noapte la-ntâmplare,
ÃŽmi iau trecutul la cioplit,
Și coaja lui de nepăsare
Din carne-o tai pân' la iubit.

Aici pe-o coastă de pământ
Îmi fac spre cer o nouă scară,
Căci nicio floare sau cuvânt
Nu urcă dragostea s-o ceară.

AÈ™ vrea s-ajung la Dumnezeu,
Dac-aș putea să trec de sfinți,
Vreau să mă plâng puțin și eu,
Cum fac copiii, la părinți.

Nu mai vreau frica s-o suport,
Când stau ca poezia-n cui,
Nici crucea n-am să i-o mai port
Ca cerșetorul nimănui.

Sunt Doamne-ndrăgostit acum
De o frumoasă Primăvară,
S-a-mpiedicat purtând pe drum
O cruce-n visul de fecioară.

Atunci i-am luat-o ca un hoÈ›
Și crucea cu miros de pâine,
La fel ca-n "Plopii fără soț",
S-a-ndrăgostit și ea, de mine.

Acuma, Doamne, vin să-ți spun,
Vreau cu iubita mea de azi,
La fel ca soarele, s-apun
ÃŽn Marea Acelor de Brazi.

Să creștem brațe de copii,
In leagăn când i-ascund de iarnă,
Te-om aștepta de vrei să vii,
Ca ruga noastră să-i adoarmă.

Iisus privește pe fereastră
Și focul arde-n sobă, dulce,
Poetu-n pagine albastre,
Se-așază-n locul Lui, pe cruce.