E iar război cu sine-n jertfă,
Și-i scris pe manuscris de timp,
În legea cultului durerii
Fior tomnatic e-n Olimp.

E lupta zilelor prin chaos
În ani, ce-s muritori divini,
Vuiește-n somnuri simțăminte
În chip cu ochi de amintiri.

Respiră palpitații-n lume,
În lanțuri prinse se-oglindesc,
Nu-i libertate, ci osândire,
În crunt blestemul omenesc.

Și-i sângeră culoarea, toamnă,
Ești blândă și nu moarte duci,
Dar doare seva în smaralde
Și picuri verde-atunci când plângi.

Mai putrezește-un gând sub frunze,
Bolnav în jurământ de plumb,
Și-i biciuit de doruri multe,
Printre ruine fumegând.

În dans de ramuri denudate
vântul, cu ochi de trecător,
Îndrăgostit de libertate
În frunze-i crai sfâșietor.

Misterele se scald în clipe,
Privirile în tine rătăcesc,
Și știu că va venii netimpul,
Iubindu-te, în tine viețuiesc !