Tresar ei pomii de pe deal
ÃŽn vale-i bucurie
Adorm treziți și stropii de pe ram
Și-n suflet este veselie.
De pe catarge de speranță
ÃŽn negura cea din amurg
Tot ce e viu e plin de viață
Iar ce e mort, e pus pe rug.
Căci vii ne sunt speranțe toate
Și gânduri puse la crescut
Lumini din ochi ce duc departe
Și amintiri fără trecut.
Iar moarte-s stările absurde
Și zilele pierdute-n doară
Când tu nu știi nici când, nici unde
Þi-ai omorât tot timpul iară.
Ea clipa vie trebuie trăită
Și omorâtă starea rea
Mai bine moartă decât slută
Să fie amintirea grea.
Speranțele ne duc stindardul
Și traiul cel de zi cu zi
Dacă nu-s eu, nicicum nu-i altul
Și vei rămâne făr` de a trăi.