îmi ceri să te-nvăț despre infinit
eu râd și-ți vorbesc despre epopeea bobului de rouă
cei botezați în lacrima zorilor
pot construi
balustradă pleoapelor
de pe ele copiii vor balansa picioarele și vor înnoda zmee
credințelor liliachii
zenitul stochează visele nescrumite încă
în sângele vântului
înalț catedrale la marginea gurii tale flămânde
nu-i suficient doar o mușcătură de cer
să rotunjești tălpile pentru o alunecare perfectă
printer cilii secundei

în țipătul albatrosului
setea de-a știi cum se-nvârte galaxia în tine
aduce jurnalele celeste
la zi

păsările potențează caligrafii noi văzduhurilor

s-au scuturat din geană
precum o toamnă roditoare scăpată din lesa ploii
mâinile soarelui au frământat îndelung
esențele
în carnea ta friabilă

din ochiul furtunii îmi ceri insistent să te-nvăț despre infinit

viața țâșnește șuvoaie din fantele inimii
negrele vânturi ale destinului
nu pot să-i sfâșie velele
nici valurile să-i înghită oceanul

mă iartă că nu știu decât să strâng armonică metafore lichide

râd copilărește oglinzii din pupila zenitului
din partea cealaltă timpul îmbracă strălucitor
credințele

chipul tău scufundă soarele