Îmi caut pașii pierduți pe drumuri inexistente
sub tălpi port pietrele rotunjite deja,
apele se împart între gurile flămânde
ale brațelor care se varsă-n infinit.

Pe pământurile fără picioare desculțe
nu mă mai satur de roade
și sap în adâncuri de foc uitate
osul domnesc al neamului cărunt.

Vreau să străpung în miez, facerea lumii
din care ies izvoarele cuvântului
înainte de cristalizarea poemului
din care se naște spiritul înalt.

Apoi lumina-n culori de curcubeu
face arc peste gândurile, fluviu
și se retrage în cer
cu pâinea iubirii pe masă.