Singurătate, liniște durută,
dor nesfârșit de chipul ce-am iubit
nu știu de cine-ai fost cerută,
să mă-ntorci în lume dezrobit.

Când norii de ploi se dezbracă
și zboară din gânduri, cuvinte
timpul face pauze să treacă
în pământ, urme de oseminte.

Oamenii se culcă pe-o ureche
nu văd când clipa se frânge
și rupți din dulcea pereche
primesc singurătatea-n sânge,

de casa rămâne un pustiu orb
cu zile și nopți de corvoadă
bântuite într-una de un morb
eternitatea, regină schiloadă.