Am rămas pierdut pe gânduri,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă ninge cu amarul
Celor repetate rânduri
Când poverii i-am smuls harul
Și m-am poticnit în ea.

Stau în frig, la ușa strâmtă,
Nu că iarna ar fi grea
Și mi-ar troieni umblatul-
Dar un glas aici cuvântă
Cum că drumul este altul-
Și mă-ntreb: O fi așa?

S-a pornit furtuna-n minte,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă mușcă îndoiala,
De visez numai morminte
Ce încheie socoteala;
Și-atunci unde-i viața mea?

Mi-a rămas în vânt piciorul,
Așteptând pe celălalt;
Aș începe astăzi zborul
Către cerul meu înalt.
Nu că iarna ar fi grea,
Dar n-am aripi. Și-aș cădea.