o liniște nepământeană aici undeva
la jumătatea distanței dintre aortă și așteptare
(acel „cenusaîntâmplatîncă”)
începutul trece dincolo
pe fila cu the end
(albul înghite pagina)
niciun fir de iarbă sub ghețuri iar peștii
peștii au rămas desigur în imaginația de copil mare
mare amator de copcă
împietrite în valsuri walpurgice
păsări ascund
fantoma zborului cald / țara de depaaaarteeee...
prind țurțuri lacrimile
repetăm cuvinte repetăm repetăm... până când
nu mai înțelegem nu mai înțelegem... nu...
intuim
nimic nu e proprietate privată
naivi tot trecem prin sânge
etichete / cartoane / polisemii / contradicții...
urmează
durerea-confirmare / șocul / indiciul că încă ești viu
aici
sufletele sunt prinse cu ațe resorbabile
o altă stupidă iluzie estetică
(și nimeni-nimeni nu te va menaja)
mâncăm mere
mere căzute și acre / neecologice în
gust de zăpezi și noroi când
sloiuri încep să se piardă
în găuri lăuntrice
lichefiați și cleioși
existăm
diluați și
fățarnici
aproape
umani