Voi ucide lebăda aceea de sub plai de tăcere
prin cântecul ei voi deveni imortal
tu vii din venele cristului, dintr-o vinificație
a lăuntrului nemuririi, întru așezarea în pagină
a descrierii Domnului și care rugă mai e în trend...

De-atât amar limba ni se lipise de uși
tot așteptând să deschidă cineva, oricine,
piepturile noastre ude de umbra secundei ce vine...
Dimineața ne găsise oameni
cum nu fusesem și poate-om mai fi
minutul avea terifiantă durere de secunde,
când i le scosesem din sertarele măruntaielor
atârnau ca o zbatere de apă nici înainte nici înapoi,
plăcută muzică a umbrelor, căzândă peste noi...
Mă respirai din talpă și până-n întrebări,
pielea cădea peste tine din șarpe
ca un drum plâns într-o limbă de harfe...

&

Pâinile voastre mi s-au rumenit în altare,
luați-le, făceți-vă nemurire din ele dar
subțiați-mi stratul de ozon,
efectul de seră mi se prelinge tot mai puțin
în vidul pe moarte și Moartea unde s-o țin...?!