Cască iarna, somnoroasă,
Focu-i stins și soba rece,
”Aoleu, ce se petrece?”
Se-ntrebă cu o grimasă.

A privit pe geam, afară,
Și rămase uluită,
Se mustră:”Ce conduită!
Dorm și-afară-i primăvară!”

A luat la repezeală,
O bundiță și ghetuțe
Cu blăniță, înăltuțe,
Și ieși. Ce umezeală!

Ridicând ochii spre bolta
Ce râdea înseninată,
Și de soare guvernată;
Brusc o apucă revolta,

Că văzu pe rămurele,
Păsărele aciuate,
Pline de-afectivitate,
Și trezi pe vânturele.

”Fetelor, le-a spus în taină,
V-am chemat ca ajutoare,
Să gonim senin și soare,
Hai, luați-vă o haină!”

Și s-au răzvrătit hoinare,
De-au fugit prin cuiburele,
Ciori și alte păsărele;
Vâja! până la-nserare.

Iarna, nu-i o spectatoare,
A luat din grinda veche,
Ciur imens, făr* de pereche,
Cernând văluri de ninsoare.

Cade neaua, cade moale,
Jucăușă-n rotocoale.