pe traverse de noroi -
așa fain ondulează în cânt
gleznele bivolițelor -
sub degetele firave
de pe clapele pianului.
în gândul puștiului murdar
ce împinge cu bota
ciurda flămândă
de neagră...
cu laptele alb,
în pasuri de un-doi,
un-doi!
ce greu atârnă
noroiu din cizme...
Așa mă apucă o descălțare -
de mamă -
- ea ne frământă
câte-o o pită neagră…
iar tata arde lemnele
să-i încălzească
nemângâiatele oase!
Ca un bătrân uitat de vremuri,
fix, de asta, pământul
s-o oprit pentru o clipă!
ce hain! ce nemernic!
tocmai mă învățase
să mă rotesc nebunește,
rotund,
și uneori pătrățel,
să sar din petală-n,
petale,
să-mi frâng
un cânt
în tibie
și peronee!
- haide
să cântăm! -