1.

mai zămisleam în noi tăcerii miezul
sub vremuri de acum, în lene duse
iar luna îmbrăcată-n raze-apuse
și ziua își primește iar botezul.
eram doar două mici lumini opuse
în prăjituri de timp e meterezul
ce dragostei despoaie-n carne crezul
identități de iar ni le pierduse.
tăiam spre cucerire apeductul
și gândul se-nfigea în târnăcop
așa, aiurea, fără nici un scop
și de lumină ne era tot fructul.
ne biruia pe căi visarea sumbră
citeam povești cu șarpe și cu umbră



2.

sub noaptea rațiunii cresc nimicuri
pictând în carne-o flacără-a urzicii
și visul tot e plin de-a vieții vicii,
tu vii un ceas în mine să mai licuri.
prin codru merg sub verbului indicii,
nu e lumină, e doar urmă-n dricuri
de traiul ăsta parcă-ncepi să picuri
umblând mereu sub umbră de suplicii.
am dus o moarte viul să-mi prevadă
și de-ntuneric s-a-ngrozit, săraca,
sub margini lungi de tulbure zăpadă.
închid în zămislirea nunții teaca
în lene fac în raiuri escapadă
că-n raze reci s-a frânt sub mine craca