El ingenuu,
ea diafană,
în pădure,
într-o poiană,
ținându-se de mână,
sugerau că-s împreună.
El vedea structurile,
ea admira culorile,
el făcea calculele,
ei îi zburdau gândurile,
el natural,
ea nenaturală,
el absolut,
ea irațională,
el euclidian,
ea neeuclidiană,
ce căutau acolo,
în acea poiană?...
Gândul pare
că-i desparte,
fiecare,
cu mintea-n altă parte,
țintea,
pe drumul său,…
departe….
Vremurile au trecut,
au luat-o
iar, și iar, și iar,
de la început,
în sufletul lui,
ceva-i spunea,
că-i este destinată,
că trebuie să fie a sa,
pentru a-i avea acceptul,
ar face orice,
ar cuceri și... Everestul.