poate de aceea tot râcâi cu unghiile însângerate
asfalturi după asfalturi până la nori
apoi mă zgâiesc de sus la mușuroaiele inerte
și tot întreb de unde e atâta zarvă
de parcă nuntesc reginele
și cele de alb și cele de negru
cu toți nebunii
prin toate turnurile
într-o depravare soră
cu orele de maximă audiență

iar eu mă tot înalț precum un abur
cu tot săpatul meu disperat
în căutarea autostrăzilor
cumva roșcate
precum un sol marțian