iar nu te găsesc,
trebuie să fii pe undeva,
m-am întors degeaba pe dos
ar fi cazul să știu mai bine
sau măcar să nu uit în ce fel te port
doar o clipă de neatenție și puf!
până și felul în care te pierd
are ceva magic
sau poate că te sustragi intenționat,
ai și obiceiul ăsta
care mă înduioșează de fiecare dată

e ca o farsă,
mă aștept ca în orice moment să apari
și să-mi sari în cârcă
pe de altă parte,
e și o teamă care însoțește suspansul,
cum că poate-poate de data asta n-o să te mai găsesc,
o frică de n-o să mai fii

un lucru e sigur,
te simt ca parte lipsă atunci
când uit că suntem amândoi mici părți
de fiecare dată când sunt uituc
o să încerc să te găsesc și mai puțin,
până o să-ți dau drumul
și atunci o să fiu dincolo de poarta astfel deschisă,
prin care nu puteam să trec
pentru că te căutam ca s-o descui