Am un drum care trece prin cuvinte,
se hrănește cu vorbe aruncate de trecători,
de multe ori se pierde-n uitare
apoi iese la suprafață cu pietre colțuroase.

N-are nici măcar pomi pe margini,
să-și lase umbra pradă odihnei
îmi trag sufletul ca un cal bătrân
nevoit să ducă soarele în șa.

Doamne îmi zic, unde-s pădurile de altădată
în care mi-am lăsat copilăria
și am plecat la oraș?
Toți ridică din umeri și sorb din cafea
trăindu-și clipa vulgar.

Nici eu nu mai sunt, nici drumul,
doar timpul și locul schimbate.