eram un grăunte de nisip indecis
sub tălpile încinse ale timpului
erele glaciare s-au suprapus
zidind o colonadă pe care creștea în dezordine
iedera albastră a ignoranței

e nevoie de un grădinar
mi-am zis
primăverile se vor întoarce
la termele lui Diocletian
timpul se va împiedica în lavandă
zidind temple de marmură violet pentru noi

iubirea nu poartă doliu
mireasă a clipei
înveșmântată în alb
alerg să te întâmpin
știind că orice așteptare sfârșește undeva
singurătatea este boala de care sufeream
înaintea erei tale
***
ploua pe toate meridianele
cu stropi fierbinți
nori de cenușă întunecau cerul
credeam că e o ploaie tropicală
așteptam narcisele să-și spele mâinile
în ciutura infinitului
dar Vezuviul a erupt

florile-au murit de pelagră
ploaia acidă le-a distrus irișii avizi de soare
a îmbrăcat primăverile în doliu
anotimpurile au devenit negre
purtau în locul brațelor amputate
o coasă mare și flămândă

nu era ploaia pe care o visasem venind
înfășurată în fâșii de carton
o mumie din preistorie pe care o întâlnisem din greșeală
am rămas la răscruce de vânturi
un pion ce așteapta o regină albă
rochița udă lipită de trupul ei subțire ca o a doua piele
mă va ajuta s-o descopăr

ai venit pășind pe oceanele neliniștii
să-mi purifici sufletul
de furtună și lavă
am fost bântuit de temeri
înaintea erei tale

liliana trif & ioan grigoraș