e vremea să ne dăm încă o dată drumul
între vis și lume,
acolo unde cea de pe urmă
răspunde celui dintâi

a venit iar momentul
să ne lăsăm privirile plecate
neîntoarse de pe lucruri,
așa cum sunt înțelese în învăluirea lor

știi cum suntem când nu ne refuzăm,
cum râsul nu poate decât să rămână
în urmă cu lacrimi cu tot,
a venit peste noi din nou ora de aur
la care ne lăsăm la loc pe brazdele moi
ce nu se deosebesc

e iar clipa să ne întoarcem către nicăieri
și să fim pretutindeni,
să ne uităm vorbele bine știute,
să ne lăsăm degetele înnodate
să primească dezlegare la mângâiere

pentru doar o clipă, acum și aici
nu mai râmâne din noi decât altceva
și trăim cu adevărat fără urmă