iar îmi reproșezi…
reacție naturală a ta de timidă
ți-e frică după ce te-a luat valul
cearșaful acela mototolit în albastru
peste care probabil găinățează pescărușii
(brrrr doamne ferește să nu vină iar rușii)
chiar formele noastre în nisipul mării stau mărturie
nu mai zic de briza care știi tu cum duce vorba
eviți să te privești în ochii mei
nici nu mai știi ce pricini să îmi cauți
ba nu… ba că… ba de ce…

acum… zeiță a ăstei vieți mă acuzi
nu chiar direct ci prin intermediari
că timpul ne-ar fi profanat idila
cum violează postdemocrații ăștia proprietatea
și de-aia te împiedici în ridurile mele
ca diana cu inima săgetândă
răstignind în coarnele cerbului
mai bine mi-ai aprecia hărnicia
cu care încă îmi sap pământul
în care-mi vei rodi sămânța