agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-06 | [This text should be read in romana] |
inima mea s-a născut primăvara
odată căprioara își dădea duhul fără să i se audă prea mult înfundata ei limbă care vorbea încet cu duhuri foarte vechi, arabe, care îi luau sufletul îl trimiteau mereu sus, și mai sus, și mai sus, probabil cerul este unul arab, ca apa care șiroiește când se aude chemarea la rugăciune. de ce ați trimis djinii târzii peste inima foarte veche, cum bătea, când răsărea luna preasfinte zeu străin de meleag, nu am fi acum 1001 de nopți, ci doar una căci serile ei sunt numărabile și foarte duioase și se scriu printre trandafiri urcători cu un parfum care se zbate ca încuiat în ceva foarte strâmt deși nu avem nimic cu niciun dumnezeu, și cu niciun rege străin, inima ei nu este chipul de sub iașmac, ci acela de sub năframă, când ai păși, duminica, pe deal, cu un înger care să te țină de mână, ca să găsești bine calea; mihai îmi spunea că el așa se întoarce de la școală, cu un înger de mână, și că îl ține tare, că el îi îndreaptă picioarele însă eu cred că îngerii au niște palme foarte mari, în care țin tot drumul fiului meu până acasă. ce sunteți voi, fără căprioare, și fără stele? penițe nenumărate sunteți? poate os? lacrimi de-ale ciutei peste tot, și le simt cum mă spală, cum îmi fac sufletul mai moale; palicandre creștine încă mai apără lumina ei molcomă, ciuta căzută, ce se scurge, lângă iedul de lângă râu să ajungă, strigă și acum după ea; cel mai mult îmi place să mă apropii de o biserică din lemn, să îl țin pe Mihai foarte aproape de mine până nu mai am în ochi nici o lacrimă până mă usuc ca o lumânare de mult pe sfârșite ce să avem noi cu djinii cei răi, sau cu duhurile care doboară ciutele trupul ei viu zace undeva lângă gard, cu botul înfundat în blănița plină de sânge; haide, Mihai, să căutăm și pentru căprioară o cruce! una mică, poate frumoasă... dar mică... Mihai, aici, lângă biserică, Dumnezeul cel bun o să o acopere cu un pleduț foarte moale lângă Crist se aprinde un foc foarte mare, și lumină, și pentru încălzirea picioarelor și a oaselor frânte pentru rana ei încă deschisă și umedă ce loc trist... este deja septembrie, și cireșii morți la trunchi și-au înroșit florile de la sângele ei și eu sunt sânge și tu ești sânge, Mihai, poate lumea întreagă este o căprioară de primăvară primăvară, dulce primăvară... și cireșii or să înflorească mereu.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy