... vezi, am același gard, aceeași poartă
ce scârțâie când intră sau iese cineva,
la fel cum știi dorm la fereastră
cu draperia trasă puțin, atât cât
soarele să-mi încălzească fața dimineața,
tot cum știi îmi place soarele peste ape,
prin frunzele mestecenilor, plopilor,
adorm tot cu ceasul la mână, același Pobeda
limbile aurite peste cadranul albastru,
mă liniștesc mult, așa aflu că timpul
nu e numai o noțiune abstractă, țin minte bine
au fost momente când mă iubeai tu,
rochia ta era la mine în șifonier,
o rochie maron cu flori de musețel mărunte,
cămăși tot în carouri mari port,
numai că acum le cumpăr în culori deschise,
țin bine minte odată mi-ai spus că sunt frumos
apoi m-ai aruncat ușor și am rămas ușor,
am lucrat, am văzut orașe mari cu biserici mari,
poduri, turnuri, vapoare, faruri maritime,
sigur, sunt momente când mă bucur,
soarele acesta al lui octombrie îmi place mult Ana,
și pădurea din spatele casei, gardul, poarta,
în rest văd eu Ana cum fac.