ci nu te crede nimeni, că te doare
ivirea-n zori a zeilor de piatră
iar vremea-ți trece, timpul te tot latră
și poartă flori de plumb și-o-nseninare.

mergând mereu în hazuri ca de șatră
nu cer spre asta clipei îndurare
că mi-e degeaba de-s în bucurare
cu sufletul din Rai... lăsat la vatră.

dar tot nu-i rău să nu faci complicații
pe la viscerele de gând acerb
când spre lumină nu e nici un verb
și moartea are verzi ramificații.

penița lași, pe somnul ce te cere
e-o plapumă de vise ori tăcere...