- Vin toamne violet să-mi desfrunzească
De gânduri triste sufletul vernil
Și dalbe ierni se-ntorc să-mi amintească
În mine mai trăiește-acel copil

Ce crede în povești... E o idee
La care nici acum n-am renunțat,
Dar mă trădează trupul, sunt femeie
Un amalgam de înger și păcat.

Iubirea mea, mai mult decât se cade,
Am ocrotit-o de furtuni lumești,
Și-am scris-o-n templul toamnei, pe arcade,
Fiind cea mai frumoasă-ntre povești.

- Vin anotimpuri pline de culoare
Ce-mi amintesc de primul tău sărut
Și trupul de copilă, albă floare
Cu rădăcinile înfipte-argut

În inima ca o clepsidră spartă
De doruri lungi, de dulcele păcat,
Vezi, toamna asta-i prea alambicată,
Să nu devin, când te ating, bărbat.

Tu ești copila înflorind femeie
În lunile când strugurii sunt copți
Și-avem nevoie numai de-o scânteie
S-aprindem focul dragostei la porți.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș