În întunericul suspinelor de dor și așteptare
al sufletelor ce nu îl cunoșteau pe Cel ce-avea să vină,
din dragostea suavă a Celui Preaînalt coboară o lumină
în rază tandră învăluită-n mângâiere.
Dar prea mult zgomot clătina pământul
și griji fără folos umpleau o lume-ntreagă,
de-aceea era mult prea greu să înțeleagă
minunea ce le-o pregătise Sfântul
ce-a coborât umil din tronul său regesc
în sân neprihănit de tânără fecioară,
știind c-avea să pătimească și să moară
spre-a da răscumpărare neamului omenesc.
Când a sosit momentul să se nască,
deși coruri de îngeri cu slavă l-au vestit,
niciunul din cetate atunci nu l-a primit,
căci n-au știut pe Cel promis să-l recunoască.
Doar într-un grajd umil găsi adăpostirea,
iar ieslea i-a fost leagăn divinului Cuvânt,
îns-acel loc a devenit mai sfânt
ca orice templu ce-l văzuse omenirea.
Din nou ar vrea Isus în lume să se nască,
dar greu găsește și-astăzi un loc de găzduire,
căci prea puțini se preocupă de a lui primire
și chiar de-l văd pe Domnul, nu știu să-l recunoască.