Gânduri seduse vagabondează ireal prin fantezii,
purtate-n vântul efemer al tristei nebunii,
se pierd în lumi lipsite de ființă
învăluite-n roz și în nechibzuință.
Înșeală sentimentul visării promițătoare
ce spiritu-l îmbată-n emoții orbitoare
și-l rătăcesc pe căi ce duc spre nicăieri,
visând la împlinirea atâtor mari plăceri.
Dar focul rațiunii în forță izbucnește,
iar mintea adormită îndată se trezește...
emoții libertine în umbră se ascund,
lăsându-se-nrobite de înțeleptul Gând,
căci fals este frumosul de adevăr lipsit,
asemeni unui idol ce-a fost de om cioplit
și zace-n neputință oricât e adorat,
iar cel ce i se roagă nu este ascultat.
Rănit în mistuirea ideilor lucide,
spiritul se deșteaptă, iluzia o ucide,
îmbrățișând puternic viața adevărată,
iar inima-n suspine de vede înșelată,
de-aceea se avântă spre realitatea crudă
și cântul nostalgiei nu vrea să-l mai audă...
entuziasmul scade, s-ascunde rușinat,
ca spiritul să vadă doar ce-i adevărat.