“Viața nu depinde decât de speranța pe care i-o dai.”

- Plecările nu-nseamnă că renunț,
Ci pur și simplu vreau să simt esența
Iubirilor eterne. Vreun enunț
N-am întocmit, dar am inconștiența

De a păși prin punctul culminant
Cu pași mărunți, cu ochii-nchiși de teamă
Să nu greșesc. Încerc în mod constant
Să îți trimit din cer o stenogramă.

Nu pot trăi sub lupe, spre-nceput
Plec uneori să regăsesc dovada
Că ne iubim etern și absolut
Prin iernile ce-și spulberă zăpada.

- Plecările nu-nseamnă că lipsești,
Ador, iubito,-ntoarcerile tale,
Mă iei de mâini, ne pierdem prin povești
Legați la ochi, romanțele banale

Nu m-au atras nicicând. De-ar fi să pleci
Sub pașii tăi ușori udați de rouă
Aș colinda ca umbra pe poteci
Și te-aș ascunde-n gândul meu când plouă.

Când soarele te-ar arde nemilos
Þi-aș desena un înger pe zăpezi
Și-aș ninge flori în părul abanos
Pe unde treci ai să găsești dovezi.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș