cu gîtul ei aplecat ca un semn de întrebare în limba spaniolă
șade la fereastră și crește arbori înalți din gene
și scoate ceasuri de buzunar de sub sîni ca un scamator
și fluturi de zăpadă colorați ca niște paiete și multe flori de gutui
din papucii de casă arăbești
stă numai cu perdeaua zburată de vînt, calmă și moale,
serioasă și tăcută de parcă ar fi fără haine

era undeva pe Champs-Élysées, ba nu, era la Kremlin,
sau poate în Piața Sfîntul Marcu, undeva cu mulți porumbei,
și semne de cretă albe și roșii, și peste voi se arunca o ploaie
torențială, încît vă era rușine în fața lui Dumnezeu, cădea cerul
odată cu amintirea declarațiilor de dragoste
ca niște înjurături între perne
tu dragul meu, tu draga mea,

ea tace de trei ore ca în orice zi de duminică
flămîndă și însetată, cu tîmpla strivind cerceveaua albastră,
cu vîntul și vopseaua scorojită în părul ei,
se ridică de pe covorul persan întins pe perete țesută printre stele
zboară cu genunchii la piept
și mirosul acela de lemn cald și vechi în nări o doboară