în zadar ne urcăm pe pereții
îndreptați către sud,
degeaba escaladăm crăpăturile
spre colțuri în care
păianjenii ne așteaptă flămânzi

nimic nu mai lasă să respire
ziua asta prea lungă,
nu mai avem nici speranța
într-un somn fără vise
care să ne mângâie frunțile

fără noi soarele arde,
copacii se ridică spre lumina
care nu minte nici măcar
o dată că totul va fi bine
în corpurile noastre obosite

brațele ne cad repetat
în gesturi fără țintă,
unghiile noastre zgârie
suprafața alunecoasă a zilei,
pe care patinăm la nesfârșit