Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.

Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.