lenea mentală prin ciocul primăverii întârziate
bate în tocul ușii gândului
las visele toate să-și taie venele pe banca așteptărilor absurde
privesc golul din urmă golul din jur golul din fața porții metaforelor
e liniște. o liniște aparentă desigur și
mă dezbrac de mine însămi las oglinzile cuvintelor
să-mi privească sufletul amorțit
ciocul primăverii întârziate va depista probabil
încă un rac dansându-și liniștit cleștii prin celulele sătule de viață
sau poate că nu
totuși oboseala asta cu ochi de ciclop
măsoară adesea tinerețea netrăită
libertatea pe care am învelit-o în tinerețe forțat
să-i amân plecarea spre niciunde

lenea mentală prin ciocul primăverii întârziate
mă sufocă încet încet încet
aproape de beție mă apropie sau de o moarte aparentă din care
ridicat aproape de tavanul lumii
îți privești rămășițele cu o compasiune contrafăcută
de fapt
dorul tău de a pleca este atât de mare încât
printre cruci zăpezi și tortura timpului biologic
crezi că totul e firesc și mergi înainte până la primul stâlp
al verbelor nenăscute
și nenăscutul țipă varsă cuvântul dintâi în fața ta
tu îl aduni în pumni îl strângi și speri
degeaba

Anne Marie Bejliu, 10 martie 2018