Sub salcia încă neînfrunzită
stau fără a căuta umbră.
este atât de primăvară,
încât pe fundul râului
se aud peștii strănutând.

dintr-o cioară cârâie un plop,
dintr-o vrabie un cireș visează muguri,
într-o opincă se zbate un trecut,
într-un strigăt locuiește un surd,
în culori domnește cenușiul.

și enumerarea poate continua,
dar vine femeia și mă ia,
amintindu-mi că ea, și numai ea,
nu m-a izgonit din rai
ca să-mi fie bine pe pământ.